Singuratic

Zaceam in pat. Racit si... melancolic cand m-am gandit la urmatoarele.... Iata gandurile mele din ultima ora:
Sunt un baiat de 19 ani. Am realizat multe in viata mea, oricat de mici sau mari am avut destul de multe realizari. Am facut multi prieteni de-a lungul anilor dar nimeni nu a ramas pana la sfarsit. Am ajuns sa cred ca sunt singura fiinta vie de pe pamant care stie ce inseamna "prieten adevarat". Poate foarte multi o sa se supere pe mine cand o sa citeasca asta dar nu imi pasa. Asta simt eu. Si nu cred ca o simt degeaba. Imi pot sustine cuvintele cu anumite fapte. Dupa cum spuneam am 19 ani, 1 metru 75 si aproape 97 Kg... sunt mare. Sunt intr-un fel sau altul un SHREK pe lumea asta. Chestia asta face ca mie sa imi fie dor de zilele in care eram un copil mic de vreo 40-50 CM si mai putin de 30 Kg. cand dak aveam probleme ma duceam la mama sau la tata in brate si plangeam. Puteam sa ma simt in siguranta in bratele lor. Dar acum nu mai am unde sa ma duc. Nu mai e nimeni destul de mare ca sa ma tina macar o data... O singura data in brate astfel incat eu sa ma simt in siguranta. Sa am sentimentul acela ca nimeni si nimic nu ma poate rani in momentul respectiv. Stateam intr-o seara pe mess acum mult timp. Eram intr-un chat room cand m-a accesat unu. Eu eram suparat in seara aia si ma rog am inceput sa vorbesc cu omu. I-am zis ca sunt suparat si ca am probleme si mi-a zis ca el are un prieten bun la care se intoarce de fiecare data cand are probleme. Si acea persoana era Isus... Problema este ca eu nu am foarte multa credinta in nimic altceva decat D-zeu insusi, si acum m-a ivit ca El ar fi singurul care ar fi in stare sa imi aline durerea asta macar pentru o clipa. O clipa in care sa ma pot reflecta la toate greselile mele si sa ma eliberez. Singura problema este ca omu nu prea poate sa Il "vada" sau sa Il "simta" pe D-zeu decat dupa moarte eventual... Ma uit in stanga si vad un geam... stau la etajul patru, Dincolo de geamu ala ar putea sa fie biletul meu spre EL. dar nu pot pentru ca eu nu renunt niciodata orice ar fi.
M-am mai gandit si la altceva si anume: Cum ar fi sa ai pe cineva pe care sa nu il/o cunosti sa nu-l/o fi vazut sau cunoscut vreodata in viata adevarata insa sa fie cel mai bun prieten al tau care este acolo cand ai nevoie. Un fel de prieten imaginar daca imi permiteti sa-i zic asa, doar ca persoana respectiva chiar traieste undeva in lume iar singurul lucru care ai de la el/ea este un numar de telefon care nu este niciodata ocupat si il/o poti gasi oricand ai nevoie. Ori de cate ori esti melancolic sa stii ca e cineva fata de care poti sa te deschizi complet si sa te descarci. Si de ce nu.. si tu insuti sa fii prietenul "imaginar" a persoanei respective. Sau nu il/o suni mesaje ii trimiti un mesaj ca te simti prost sau k ai nush ce problema. Mi se pare ca asa ceva ar fi foarte frumos si chiar as fi in stare sa incerc. Imi iau mobilul si bag un numar acolo la intamplare si poate asa imi voi face un prieten bun chiar CEL MAI BUN pe care n-am sa-l/o vad niciodata in viata reala dar mereu ma va ajuta la alinarea durerii si melancoliei... Nu stiu ce sa mai zic. Cam astea erau lucrurile care imi treceau prin cap in seara asta. ma rog dupa parerea si simtul meu prieteniile oricat de frumoase ar fi toate se duc de rapa intr-o buna zi. Cel mai bun ar fi ca fiecare sa aibe prietenul acela imaginar despre care vorbeam. ca macar asa stii ca este o fiinta acolo afara p care stii k te poti baza oricand pe plan sentimental...
V-am pupat oameni buni...